Autocolantul pentru geam: ce trebuie să ştii

Autocolantul pentru geam te ajută să creezi o atmosferă deosebită în interiorul casei tale, dar și să protejezi geamurile în diverse moduri. În acest articol, analizăm calitățile autocolantului de geam și cum poate fi folosit.

Efecte decorative deosebite



Autocolantul pentru geam, denumit şi autocolant pentru sticlă, lasă lumina să pătrundă în interior, de cele mai multe ori, dar îi imprimă efecte deosebite. Poți alege autocolante cu motive florale sau figuri geometrice de diferite forme, dimensiuni și culori. Există inclusiv autocolant care imită vitraliul, dacă dorești asta. Desigur, poți alege și autocolante transparente, dacă vrei să păstrezi lumina soarelui la nuanța ei naturală. Unele folii au aspect lucios, iar cele mai multe sunt din PVC.

Autocolantul de geam oferă şi protecție



Autocolantele pot avea un rol important în protecția geamurilor, fiind rezistente la zgârieturi. În plus, pot fi ușor de curățat și lipit/dezlipit, după dorință și necesități. Totodată, unele autocolante au rol în blocarea pătrunderii razelor ultraviolete, oferind protecție vizuală. Dacă vrei să ai un plus de intimitate, poți pune un autocolant de geam mat.

Unde pot fi montate foliile pentru sticlă



Autocolantele sau foliile pentru sticlă au marea calitate că pot fi tăiate, ajustate și montate pe orice suprafață de geam, inclusiv geam termopan. Poți monta autocolante pe geamurile din fiecare cameră: dormitor, sufragerie, bucătărie sau baie. Le poți alege în mai multe dimensiuni, în funcție de proiect: 90 x 100 cm, 45 x 200 cm și 67,5 x 200 cm sunt printre cele mai populare dimensiuni.

Folie electrostatică sau folie cu adeziv



În principal, există două moduri de prindere: cu adeziv și electrostatic. Prima este cea clasică, care se lipește eficient de geamuri prin intermediul unui adeziv. Un dezavantaj este că, la dezlipire, ar putea rămâne urme. O altă variantă este și folia electrostatică, care aderă ușor la o suprafață din geam datorită efectului electrostatic.

Folii speciale



Cei care vor folii cu roluri speciale, au de unde să aleagă. Astfel, poți alege o folie tip oglindă, pentru maximum de intimitate, care reflectă aproape în totalitate razele soarelui. Aceasta are culoarea argintie, metoda de lipire este pe bază de apă, iar materialul este film din poliester cu argint. O altă folie specială este cea care oferă protecție termică atât vara, cât și iarna. Dacă vrei mai multă intimitate, dar și un aspect deosebit al geamului, poți alege o folie sablare sticlă de culoare neagră.

Folia antiefracție



Dacă vrei o protecție suplimentară a geamului, în cazul unei tentative de efracție, poți alege o folie specială, cu rol în securizarea geamului. Acest produs, făcut dintr-un poliester special, oferă un plus de rezistență în cazul în care cineva vrea să spargă geamul. Totodată, ele rețin cioburile, după ce geamul a fost spart, reducând semnificativ riscul de rănire, dar sporind și rezistența la spargere. Acestea sunt recomandate la geamurile din spații comerciale, vitrine sau birouri, unde riscul de intrare prin efracție sau de spargere este mai crescut.

Cum aplici autocolantul pentru geam



Aplicarea nu este o operațiune dificilă, dar trebui să ai mare grijă la anumite detalii importante. În primul rând, suprafața trebuie să fie foarte curată și uscată, pentru că urmele de mizerie sau apă pot afecta considerabil aderența adezivului și pot duce la dezlipirea acestuia în viitor. Autocolantul poate fi tăiat eficient cu un cutter sau o foarfecă, după ce ai măsurat și ai marcat atent marginile respective. Este recomandat să lași 1-2 cm în plus, pentru a fi sigur că vei acoperi toată suprafața vizată. Este mai ușor, la final, să tai surplusul, decât să descoperi că a rămas un spațiu gol.

Pentru a afla mai multe detalii despre aplicarea și întreținerea autocolantelor, te poți sfătui oricând cu specialiștii noștri.

Autocolantele pentru geam te ajută să obții rapid și ieftin o schimbare de lumină în casa ta și chiar pot avea roluri speciale de protecție. Ai la dispoziție multe produse de calitate și la prețuri foarte bune în magazinele Leroy Merlin!