Video si pedagogie

Alege corect accesoriile pentru baie

Pentru a avea o baie practică și frumoasă, accesoriile sunt niște aliate prețioase. Îți simplifică viața de zi cu zi, reduc gesturile inutile și adaugă o notă decorativă care îți reprezintă stilul personal. Iată cum alegi corect aceste elemente esențiale!

1. Accesorii pentru fiecare zonă a băii

În jurul chiuvetei
Aceasta este inima băii, locul în care te pregătești.
Deasupra chiuvetei, oglinda este obligatorie. Suficient de mare dacă se poate, va lumina toată baia reflectând lumina naturală și va mări spațiul vizual. Luminile asociate cu oglinda sunt deseori un plus și îți permit să te bărbierești cu precizie sau să te machiezi fără greșeală. Există chiar și lumini integrate, cu senzor, care se aprind când apropii mâna. Poți adăuga oglinzi mici de mână care măresc și îți permit să îți vezi și spatele.
Pentru a te spăla pe mâini, este indicat să optezi pentru o săpunieră sau un dozator cu săpun lichid. Gândește-te și la paharul pentru periuța de dinți și la suportul pentru pieptăn sau pensetă, de exemplu.
Pentru a avea prosoapele la îndemână, trebuie să montezi agățătoare sau suporturi de prosoape lângă vasul chiuvetei.
Pentru cosmetice, dischete demachiante sau elastice, niște coșulețe ar fi perfecte.
De asemenea, poți mări suprafața de depozitare adăugând polițe pe care să îți așezi accesoriile.
În sfârșit, gândește-te să pui și un coș de gunoi, a cărui dimensiune depinde de spațiul disponibil, pentru a scăpa ușor de ambalaje și consumabile.

În jurul dușului
Pentru siguranța celor mici și celor mari deopotrivă, un covoraș de baie antiderapant îți permite să ieși din duș fără să aluneci. Pentru copii, gândește-te la taburete sau scărițe pe care vor putea ajunge la chiuvetă fără să escaladeze. La ieșirea din duș, un grătar sau un covoraș moale îți oferă mai mult confort.
În interiorul dușului, o etajeră de duș sau un coș etajat îți permit să depozitezi șampoanele și gelurile de duș. Barele de duș sunt disponibile în diverse forme pentru a corespunde dușului tău: drepte, în unghi drept sau curbate.
Cât despre perdele, odată aleasă dimensiunea, joacă-te cu culorile și dă tonul băii tale grație imprimeurilor uni, cu motive sau cu ilustrații.
Și în apropierea dușului, suporturile de prosoape sunt foarte importante. Dispune-le cu generozitate, în funcție de necesități.

În jurul toaletei
Și toaleta merită câteva accesorii coordonate! Să nu mai stea hârtia igienică la baza vasului de toaletă! Un suport rolă pentru hârtia igienică se montează ușor, iar o perie pentru toaletă, cu suportul corespunzător, te ajută să păstrezi toaleta curată în fiecare zi. De asemenea, îți poți asorta accesoriile cu capacul de toaletă.

În baie
Pentru a îți organiza baia cât mai bine, există mai multe accesorii pentru depozitare. Coșurile de rufe sau coșulețele-suport sunt perfecte pentru o depozitare suplimentară. Fixate pe perete, aceste coșulețe optimizează spațiul de depozitare și oferă un stil aparte. Organizatoarele din interiorul sertarelor și agățătoarele îți permit și ele să economisești spațiu.
Recomandare: pentru periuța de dinți sau aparatul de ras, există suporturi electrostatice practice și discrete. Le poți repoziționa după bunul plac, după ce curățați suprafața electrostatică.

2. Accesorii fixe sau mobile

Accesorii mobile
Accesoriile mobile sunt practice și funcționale, deoarece se adaptează la orice mediu și pot fi mutate în funcție de necesitățile tale. Este vorba despre săpuniere, care se așează lângă vasul chiuvetei, coșuri de gunoi sau anumite suporturi de prosoape cu picior.
În schimb, ocupă spațiu pe sol sau pe suprafața utilă. De aceea, ele reprezintă soluția ideală atunci când aveți spațiu suficient.

Accesorii cu ventuză
Accesoriile cu ventuză nu necesită lucrări de bricolaj și se fixează rapid. Este cazul anumitor etajere de duș, de exemplu, sau a coșulețelor de depozitare care se pot lipi de pereți, fie că sunt placați cu faianță sau nu.
Reprezintă o soluție perfectă pentru locatarii care nu vor să găurească pereții sau pentru cei cărora le place să-și reamenajeze des interiorul.
Bine de știut: pentru accesoriile cu ventuză, este important să ai un suport foarte neted pentru ca ventuza să țină perfect.

Accesorii fixabile
Reprezintă cea mai bună soluție pentru o fixare solidă și de durată a accesoriilor tale. Este opțiunea ideală, în special pentru etajerele care suportă o anumită sarcină, dar vei găsi accesorii fixabile pentru toate tipurile de produse. O bormașină simplă este suficientă în majoritatea cazurilor.

3. Alege-ți stilul
Stil până în cele mai mici detalii si accesorii coordonate
Există o gamă largă de accesorii de care puteți beneficia pentru a îți alege stilul. Fie că optezi pentru lemn, crom, plastic, o tendință design sau mai clasică, accesoriile vor face parte integrantă din stilul băii tale.
Îți poți afirma stilul armonios, deoarece gamele de produse sunt foarte des disponibile în serii. Găsești deci săpuniera, polița, coșul de gunoi sau suportul de prosoape care au același stil. Ideale pentru o baie decorată în mod echilibrat. Sau crează-ți stilul propriu, asociind diferitele colecții în mod creativ!